Our Recent Posts

Tags

  • Razvan Tomasescu

Ghidul pentru Euro 2020 (2021)


sursa foto: https___www.straitstimes.com_

Mai putin de doua saptamani ne despart de startul Campionatului European care ar fi trebuit sa se joace in vara anului trecut, insa stim prea bine motivele pentru care turneul a fost amanat. Nici in prezent nu putem vorbi de o organizare optima, la nivelul obisnuit pentru Campionatele Europene din trecut, dar chiar si asa, competitia ramane una de prestigiu si care, cu siguranta va oferi meciuri spectaculoase.

Astazi, vreau sa va prezint toate informatiile cu privire la desfasurarea Europeanului, dar si cu privire la echipele participante: favoritele, posibilele surprize si jucatorii care vor putea straluci la Euro 2020.

In primul rand, turneul se va desfasura pe parcursul unei luni intregi (primul meci este programat pentru 11 iunie, iar finala pe 11 iulie). Meciul de deschidere va fi partida dintre Turcia si Italia, meci din grupa A, care se va disputa pe Stadio Olimpico, din Roma. Inca nu se stie nimic despre ceremonia de deschidere sau daca va exista una, dar imi imaginez ca va fi ceva mai putin grandios ca in alti ani.

Este important de mentionat ca Euro 2020 nu este gazduit de o singura tara, nici macar de un cuplu de tari, cum a fost cazul in 2012, cand meciurile s-au jucat in Ucraina si Polonia. Acest turneu va avea meciuri de pe 11 stadioane diferite, din 11 orase diferite de pe continent, printre care si Bucuresti. Initial, Bilbao si Dublin ar fi trebuit sa gazduiasca si ele meciuri, insa nu au putut oferi garantia ca fanii vor putea fi prezenti pe stadion, asa ca meciurile din Bilbao au fost mutate la Sevilla, pe Estadio de La Cartuja, iar partidele care trebuiau sa se joace la Dublin se muta la St. Petersburg.


Euro 2020-grupe

Acum ca am punctat cele mai importante detalii oragnizatorice, cred ca e cazul sa vorbim despre echipele in sine. Grupele sunt, dupa cum se vede in poza de mai sus: 4 echipe, fiecare joaca cu fiecare o singura data, iar primele 2 clasate din fiecare grupa se califica in fazele eliminatorii (plus cele mai bune patru locuri 3).

Cu o scurta privire aruncata peste aceste grupe, iese in evidenta grupa F, in care vor juca campioana mondiala Franta, campionii europeni Potugalia si ex-campioana mondiala Germania. Pe langa aceste 3 mari forte, o regasim pe Ungaria, care a terminat pe locul 4 in grupa ei de calificare, dar care prin intermediul play-off-ului a ajuns la al patrulea sau Euro din istorie. Favorita acestei grupe este, pentru mine, Franta. Cu un lot plin de calitate pe toate posturile, si acum cu revenirea lui Karim Benzema, nationala lui Didier Deschampes este fara indoiala una dintre marile favorite la castigarea Europeanului.

Disputa cea mare va fi, insa, pentru locul al doilea. Portugalia a castigat Euro 2016 chiar impotriva Frantei (si pe teren francez), iar apoi a castigat si Liga Natiunilor, o competitie care nu stiu cat de importanta este, dar care a reafirmat pozitia de echipa importanta a Portugaliei. Totusi, judecand dupa parcursul din preliminarii, este clar ca Ronaldo&Co nu sunt in cea mai buna forma. Nationala antrenata de Fernando Santos a terminat pe locul al doilea, in urma surprizei numite Ucraina, dar chiar si asa, stim ca portughezii au capacitatea de a se motiva in momentele in care conteaza cel mai mult. Asa cum le sta in fire si nemtilor, aflati intr-un moment de cotitura, cu multe schimbari la nivel de lot, cu dezamagirea de la Cupa Mondiala din 2018 si cu selectionerul Joachim Low care a anuntat ca va parasi echipa la sfarsitului Euro, dupa mai bine de 15 ani. Nemtii au terminat, insa, pe locul 1 in grupa lor din preliminarii, in fata Olandei. Asa ca, mai mult ca sigur, totul va depinde de Ungaria, care va putea arbitra lupta pentru calificarea din aceasta "grupa a mortii", cum a fost ea numita. Pe cine va reusi sa incurce Ungaria, aceea va fi echipa care va rata calificarea.


Alta grupa interesanta mi se pare grupa A. Acolo o regasim pe Turcia, o echipa imprevizibila, care, in opinia mea, poate sa invinga orice echipa mare, dar poate la fel de usor sa piarda cu cea mai mica echipa din lume. Turcii au terminat grupa de calificare pe locul al doilea, in spatele Frantei (fara a fi invinsi de campioana mondiala), iar nationala lui Senol Gunes are o echipa super bine inchegata, construita pe scheletul jucatorilor care evolueaza la Lille, campioana Frantei: Zeki Celik, Yusuf Yazici si golgheterul Burak Ilmaz. Sa nu uitam si de mijlocasul lui Milan, Hakan Chalhanoglu.

Pe langa Turcia, si Italia este intr-o forma de zile mari. Sub comanda lui Roberto Mancini, Squadra Azzura a renascut dupa esecul colosal care a insemnat ratarea calificarii la Cupa Mondiala din 2018. In doar 3 ani, asadar, Italia a redevenit o forta, castigand toate cele 10 meciuri din grupe, incasand doar 4 goluri si marcand 37. Pentru mine, aceasta echipa este una dintre favoritele la titlul european. Lumea nu prea o ia in considerare atunci cand face calculele, considerand ca jucatorii nu au experienta necesara pentru a gestiona o asemenea presiune, dar eu sunt ferm convins ca italienii vor face o figura frumoasa si vor fi si mai in forma pentru startul Cupei Mondiale de anul viitor.

Nici Elvetia si Tara Galilor nu ar trebui subestimate. Cea din urma a fost semi-finalista la ultima editie a Campionatului European, fiind surpriza acelui turneu, iar eu mizez in continuare pe ei. In mare parte pentru Gareth Bale. Cel mai bun marcator din istoria nationalei Tarii Galilor nu a avut acea traiectorie fulminanta care se astepta din partea sa dupa Euro 2016. A cam batut pasul pe loc la Real Madrid (e deja arhicunoscut conflictul pe care l-a avut cu Zidane) si nici revenirea la Tottenham nu a fost de bun augur. Eu cred ca acest turneu final este sansa sa de a demonstra tuturor ca este un jucator mare (fiindca este) si pentru a-si consolida locul de titular din sezonul viitor la Real Madrid.


Belgia este vazuta de multi drepti principala favorita, si da, intr-adevar, acesta ar fi momentul in care aceasta echipa plina de talent sa castige un trofeu, asteptat inca de la Mondialul din 2014. La fel ca si italienii, Belgia a facut 30 din 30 de puncte in calificari, avand atat cel mai bun atac, cat si cea mai buna aparare. Eu am mizat mult pe ei in 2018 si au fost aproape de finala, ce e drept, dar aproape nu este niciodata suficient. Vecinii francezi i-au eliminat in semi-finala si au castigat mai apoi mult ravnitul trofeu. Mi se parea mai buna echipa belgiei atunci. Hazard nu este deloc in forma, asa cum era la acea vreme, De Bruyne a iesit accidentat din finala UCL, inca nu se cunosc destule informatii, iar apararea mi se pare mult sub a altor echipe considerate de acelasi nivel. Ramane de vazut daca Belgia, cu aceasta generatie de aur a lor, va reusi, in sfarsit, sa se incoroneze campioana Europei.


In grupa D o regasim pe Scotia, revenita la un turneu final de Campionat European dupa 25 de ani de absenta, iar eu cred ca aceasta echipa are potentialul de a fi surpriza cea mare de la Euro 2020. Doar cu o scurta privire aruncata peste lista cu jucatorii din lotul Scotiei, observam ca echipa este mult mai puternica decat in alti ani. Incepand de la capitanul Andrew Robertson, fundasul lui Liverpool, continuand cu Kieran Tierney de la Arsenal, Scott McTominay, de la United si terminand cu varful lui Southhampton, Che Adams, scotienii par acoperiti pe toate posturile. Grupa este, insa, una extrem de grea. In primul rand, vice-campioana mondiala Croatia va incerca sa repete performanta istorica din Rusia, desi echipa este intr-o scadere clara fata de punctul culminant din 2018. Si suporterii englezi au foarte multe asteptari in acest an. De 55 de ani asteapta acestia ca "fotbalul sa revina acasa", adica nationala lui Southgate sa castige, in sfarsit, un nou titlu continental/mondial. Este o sansa uriasa pentru Albion, care ar avea si avantajul terenului propriu, oarecum, jucand meciurile din grupe pe Wembley si o eventuala semi-finala si finala pe acelasi stadion legendar. Finala UCL din acest sezon a fost 100% engleza si regasim in componenta nationalei multe nume sonore si de perspectiva, precum: Foden, Mount, Kane, Sancho, Rashford sau Greenwood.


In ultimul rand, vreau sa vorbesc despre nationala Spaniei. Usor exclusa din calculele pentru castigarea trofeului, eu cred ca dimpotriva, va fi una dintre echipele care vor ajunge cel mai departe in acest turneu. In primul rand, grupa din care face parte este una mult mai ofertanta fata de cele amintite mai sus. Acesta este si cazul Tarilor de Jos. Lumea nu prea ii vede drept favoriti, dar realist vorbind, ele au cea mai mare sansa de a ajunge in fazele eliminatorii. Revenind la Spania, oamenii uita acel 5-0 administrat Germaniei in urma cu cateva luni, o demonstratie de forta care ar trebui sa le puna semne de intrebare adversarilor ibericilor. Va fi primul turneu in care La Roja va juca fara niciun jucator convocat de la Real Madrid, si desi aceasta decizie este una bizara, spaniolii au in persoana lui Luis Enrique unul dintre cei mai abili selectioneri din lume.


In concluzie, se numara orele pana la fluierul de start de pe 11 iunie. E pacat ca nu vom vedea si meciuri ale Romaniei, fiindca sprijinul ar fi fost urias pe Arena Nationala, dar chiar si asa, cred ca ne asteapta mult spectacol oferit, pana la urma, de cele mai bune echipe din Europa. Sezonul a fost unul lung, extrem de obositor si incarcat, insa jucatorii stiu prea bine ca acest ultim sprint este tot ce conteaza si ca doar cateva meciuri inseamna diferenta dintre agonia esecului si extazul victoriei.