Our Recent Posts

Tags

Criza de Identitate a Barcelonei Si Primele Echipe Calificate


Exact in perioada aceasta, Barcelona sarbatoreste 40 de ani de La Masia, celebra academie a catalanilor, simbolul identitatii cu care se confunda clubul in trecut. Sa spui insa ca aceleasi valori se pastreaza si in prezent mi se pare o jignire la adresa generatiilor trecute, dar mai ales la filozofia instaurata de Cruyff in capitala Cataluniei. In prezent, Barcelona se afla intr-o criza de identitate, si nu de ieri, de azi, ci de cativa ani buni, de pe vremea pe cand Iniesta si Xavi dadeau semne de ruginire. Astazi e mai vizibila ca oricand pentru ca aceasta lipsa de identitate este sinonima si cu lipsa de rezultate, lipsa de idei si conexiuni, lipsa de concentrare. Dupa umilitorul esec din campionat, 3-1 cu Levante, echipa lui Valverde avea sansa de a-si spala din pacate in meciul cu Slavia. Nimic nu parea sa indice ca Barcelona se va impiedica pe Camp Nou, cu aproape toti jucatorii apti (mai putin Suarez si Alba, care s-a accidentat inainte de pauza) si cu orgoliul, teoretic, ranit. Ei bine, asta pentru ca problemele lor erau nu neaparat vizibile, tangibile pana in prezent, lipsa promovarii tinerilor din La Masia, imbatranirea lotului, transferurile esuate din ultimiii ani, toate acestea erau ascunse sub covorul titlurilor interne castigate sub comanda lui Valverde.

Slavia Praga si al sau Jindrich Trpisovski au fost de netrecut marti seara, si desi au abordat jocul ultra-defensiv, prestatia cehilor nu poate decat sa ne bucure si sa ne ofere speranta ca unele cluburi de pe la noi vor urma proiectul de succes al Slaviei. Aceasta "victorie" a cehilor este principala surpriza a etapei a patra, indiferent cat de slaba este Barca in acest moment, era extrem de greu de inchipuit un asemenea rezultat. In primul rand, faptul ca nu a inscris gol pe Camp Nou ar trebui sa ii ingrijoreze cat de cat pe catalani, dar pe langa insuccesele oamenilor de atac, nu pot sa nu remarc fragilitatea defenisva de care da dovata trupa lui Ernesto Valverde. In prima repriza mai ales, fiecare recuperare a Slaviei insemna, automat, un contraatac periculos inspre poarta lui ter Stegen. Totusi, era simplu de anticipat modul in care cehii vor aborda partida, pe doua linii, compacte, incercand sa apere rezultatul. Tocmai de aceea e greu de inteles lipsa de implicare a lui Dembele, care a si fost schimbat dupa 65 de minute, conexiunea esuata dintre Griezmann si Messi (argentinianul i-a oferit o singura pasa TOT meciul), si nu in ultimul rand, faptul ca Valverde a inceput cu 3 mijlocasi inchizatori: Busquets, de Jong si Vidal. Chiar daca Vidal mai apare la finalizare, nu are creativitatea necesara unui mijlocas la Barcelona.

Asa ajungem in prezent, totul e la fel ca la inceput, poate vor urma cateva victorii prin campionat, poate o prestatie solida cu Dortmund, dar pentru mine e destul de clar ca Barcelona nu are viitor sub Valverde. Cei de la Bayern, care inaintea meciului de UCL se aflau intr-o ipostaza asemanatoare, ba chiar mai rea, căci acea infrangere cu 5-1 in fata lui Frankfurt este o adevarata umilinta, au actionat ferm, poate putin prea hazardat, si l-au concediat pe Niko Kovacs, un an mai tarziu decat ar fi fost cazul, dar chiar si asa, mai bine mai tarziu decat niciodata, conducerea Barcelonei ar putea urma exemplul bavarezilor.

Lokomotiv Moscova - Juventus 1-2

Aproape de o surpriza am fost si in acest meci, Juve obtinand calificarea in optimi, in prelungirile partidei de miercuri seara, atunci cand Douglas Costa s-a transformat brusc in Ronaldinho si a scos 7 jucatori din joc inainte de a marca. Alaturi de italieni, PSG si Bayern si-au mai castigat un loc in primavara europeana, dupa meciurile castigate cu Brugge, respectiv Olympiacos.

Real Madrid - Galatasaray 6-0

Realul a facut instructie cu turcii de la Galata pe Bernabeu si par sa-si fi regasit o oarecare forma, desi inca sunt lucruri de imbunatatit. Nu trebuie umbrita, totusi, prestatia lui Rodrygo, brazilianul care a reusit un hat-trick si o pasa de gol la doar 18 ani, cumva un raspuns al galacticilor la explozia lui Ansu Fati, de la Barcelona. Acesta nu a apucat inca sa inscrie in UCL, dar viitorul El Clasico-ului pare promitator.

Chelsea - Ajax 4-4

Cateva cuvinte si despre meciul etapei, posibil meciul grupelor, este vorba despre infruntarea de marti de pe Stamford Bridge. Sunt doua echipe frumoase, am admirat-o in mai multe randuri pe Ajax, mai ales in sezonul trecut, atunci cand a fost surpriza sezonului, dar aceasta echipa construita de Lampard la Chelsea este fabuloasa. Baietii acestia nu stiu sa se apere, efectiv, fiecare meci al lor garanteaza goluri si cu o echipa atat de ofensiva cum e Ajax, era inevitabil sa nu le cedeze defensiva. Insa nu ma asteptam la 4 goluri! Apoi, e de admirat cum a revenit Chelsea, sigur, cu ceva noroc la acea dubla eliminare a lui Blind si Veltman, dar sa nu uitam ca VAR-ul a anulat golul de 5-4 al londonezilor. Exista cativa jucatori de mare perpectiva la Chelsea: Abraham, Mount, Pulisic, iar Lampard mi se pare un manager mai mult decat capabil. In grupa H, din care fac parte ambele, situatia este extrem de stransa. Sunt practic trei echipe care se bat pe 2 locuri: Ajax, Chelsea si Valencia, toate cu un joc placut ochiului, deci nu putem sa ne asteptam la altceva decat la un spectacol total.

P.S: Mai in gluma, mai in serios, sunt destule voci care sustin ca la cum arata jocul Barcelonei si avand in vedere ca mai au de jucat cu Inter si Dortmund, catalanii ar fi mai degraba favoriti la castigarea Europa League, decat Champions League! :))

 

Adevaratul Fotbal  | Razvan Tomasescu

©2019 by Adevaratul Fotbal. All the images rights go to their owner

This site was designed with the
.com
website builder. Create your website today.
Start Now