Our Recent Posts

Tags

Inceputul Sezonului Si Supraaglomerarea Calendarului Fotbalistic


Este mijlocul lunii august si deja au inceput campionatele interne in Franta si Anglia, iar toate cele 5 campionate de top vor fi inceput pana la finele lunii. Nu stiu cum simtiti voi acest sezon, 2019-2020, dar eu parca abia m-am dezmeticit dupa ultimul, si brusc ma trezesc cu partide de genul Liverpool-City sau United-Chelsea. Adica, fix acum o luna eram pe finalul Copei America.

Ce vreau sa spun este ca multi fotbalisti importanti au jucat peste 60 de partide in sezonul trecut, si au avut parte de o vacanta extrem de scurta, undeva la 2-3 spatamani. Spre exemplu, Son, jucatorul celor de la Tottenham, a jucat 78 de meciuri in sezonul trecut, in perioada 25 mai 2018-13 iunie 2019. In aceasta vara el a avut doar 22 de zile de odihna/vacanta, cu 6 mai putin fata de minimul recomandat: 28-42 de zile de repaus.

Cum s-a ajuns in aceasta situatie si cum poate fi remediata, pe larg, in articolul de astazi.

Chiar daca, pe termen scurt, pentru noi, fanii, aceasta supraaglomerare este benefica, căci vedem mai multe partide intr-un interval foarte restrans de timp, pe termen lung, calitatea fotbalului nu va mai fi aceeasi. Jucatorii devin din ce in ce mai solicitati, deoarece in ziua de astazi exista atat de multe interese, din partea atator parti, incat pana si meciurile amicale, altadata 2-3 la numar, s-au transformat in prezent in adevarate turnee cu mize financiare. Pe langa oboseala acumulata in timpul meciurilor, sa nu uitam cat de mult se deplaseaza acesti jucatori pentru a juca partidele echipelor lor. Il luam pe acelasi Son ca exemplu, ei bine, el a zburat in total 110.596 Km in sezonul trecut, adica 5 zile si jumatate petrecute in aer. Daca punem la socoteala si schimbarea frecventa a fusului orar, ajungem sa intelegem mai bine cat de obositor a fost sezonul 2018-2019 pentru Son, si nu numai.

Pe langa efectele fizice pe care le are aceasta supraaglomerare, trebuie mentionate si efectele psihice asupra unor jucatori si asa pusi in situatii de maxima concentrare, meci de meci. Fotbalul, ca orice sport, necesita nervi de fier si o rezistenta mare la stres si presiune, iar acest numar mare de meciuri este epuizant. Sa nu mai spun ca, odata cu aparitia International Champions Cup si a celorlalte turnee amicale, plus turneele cu echipele nationale, gen Copa America sau Cupa Africii pe Natiuni, fotbalistii pot simti ca se afla intr-un circuit infinit de meciuri, fara un inceput si un final bine delimitate.

Inspiratia mea pentru acest articol vine de la un comunicat publicat de FIFPro, agentia care se ocupa de drepturile jucatorilor si le protejeaza interesele. In acel comunicat, este detaliata intreaga problema pe care a abordat-o si Jurgen Klopp in mai, si pe buna dreptate. Echipa sa a fost una dintre cele mai extenuate, avand in vedere numarul de meciuri jucate, dar si stilul cormoranilor, acel pressing sustinut in terenul advers. Liverpool nu a facut cine stie ce transferuri, iar asta cred eu ca este o greseala mare din partea echipei de pe Anfield, căci dupa fiecare sezon in care s-a batut la titlu, a urmat un recul, o stagiune ratata, tocmai de aceea cred ca tot City este favorita in acest sezon de Premier League, chiar daca focusul principal al cetatenilor va fi UCL.

Ma intorc la subiectul principal, pentru a incerca sa detaliez o posibila solutie care sa le convina si jucatorilor, dar si cluburilor in privinta supraaglomerarii calendarului fotbalistic. O prima decizie istorica a fost luata: pentru prima data, Premier League se va opri pentru o saptamana de pauza, in iarna. Este un inceput, iar pentru a proteja jucatorii, marile foruri de conducere, si ma refer aici la FIFA, UEFA, CONMEBOL si federatiile interne ar trebui sa se reuneasca si sa gandeasca un plan de salvare, pentru ca fotbalul nu poate fi jucat fara jucatori. Totusi, va fi destul de greu ca asta sa se intample, pentru ca exista banii la mijloc si mi-e destul de greu sa cred ca FIFA si UEFA vor renunta asa de usor la ei. Dupa cum stiti, Cupa Mondiala din Qatar se va juca iarna, ceea ce inseamna ca sezonul competitional va fi intrerupt in acea perioada, iar UEFA a propus crearea unei Superligi a Europei, in care sa participe doar cele mai bune echipe ale lumii, un fel de UCL-next level, ceea ce ar insemna, de asemenea, mai multe meciuri, mai multa oboseala.

In concluzie, vorbim de o situatie sensibila, dar cred ca se va ajunge la un consens, fie el si in viitorul indepartat, pentru ca lumea vrea fotbal de calitate, in care fotbalistii sunt la 100% capacitate, si se va dovedi, paradoxal, ca mai putin fotbal ar imbunatati fotbalul!

 

Adevaratul Fotbal  | Razvan Tomasescu

©2019 by Adevaratul Fotbal. All the images rights go to their owner

This site was designed with the
.com
website builder. Create your website today.
Start Now