Our Recent Posts

Tags

Copa America Si Efectele Tehnologiei Asupra Fotbalului


Nu stiu daca ati urmarit Copa America in aceasta vara, nici nu va condamn daca nu ati facut-o, căci Romania U21 a captat intreaga atentie a romanilor, din punct de vdere fotbalistic, dar si pentru ca multe meciuri din Copa America sunt planificate la ore inaccesibile, trecute de miezul noptii. In fine, miercuri, de la 3:30, va avea loc prima semifinala, Argentina-Brazilia, iar joi, de la aceeasi ora, Chile o infrunta pe Peru, surpriza "careului cu asi". Multe meciuri de pana acum nu au avut un ritm prea ridicat, iar daca va uitati la rezultatele inregistrate in sferturi, veti observa ca 3 din cele 4 partide au fost decise la loviturile de departajare. Cum s-a ajuns in aceasta situatie? Ei bine, in 2 din cele 3 meciuri, VAR-ul a anulat golurile chilienilor, respectiv ale uruguaienilor, consemnand, astfel, eliminarea nemeritata a Uruguayului de catre o formatie, Peru, care nu a aratat nimic in duelul disputat pe Fonte Nova. Si asa se face ca Uruguayul, care a dat trei goluri in 90 de minute in fata lui Peru a ajuns sa fie eliminata la loteria penalty-urilor, la care intervine, intr-o proportie semnificativa, factorul numit noroc.

Acum ceva timp, cand VAR-ul era inca la inceput, iar perceptia asupra sa era una pozitiva, am facut un articol mai obiectiv decat cele cu care v-am obisnuit aici, pe blog, in care am expus atat avantajele tehnologiei video, cat si dezavantajele sale. Inca de pe atunci nu eram cel mai mare fan al VAR-ului, dar cum toata lumea vorbea despre cat de corect a devenit jocul, in special la Mondialul din Rusia, am zis ca asta e viitorul fotbalului si pana la urma, orice farama de suspiciune este indepartata. Totusi, dupa meciul dintre Uruguay si Peru, dar mai ales dupa aceasta Copa America, care inca nu s-a terminat, am revenit la opinia mea initiala: VAR-ul distruge frumusetea jocului. Am avut parte la partida mentionata anterior de trei faze, la cele trei goluri, care nu doar ca au scazut intensitatea meciului, dar au pus atat suporterii, cat si jucatorii in situatii inconfortabile, in care trebuie sa ai grija cat te bucuri, ca nu cumva sa fi taxat pentru bucuria excesiva. Nu ma intelegeti gresit, nu contest corectitudinea sistemului, fiindca, intr-adevar toate golurile au fost anulate corect, insa contest rolul si efectul pe care arbitrajul video il are in fotbal.

Eu mereu am crezut ca fotbalul inseamna bucurie, ca daca vrei sa joci fotbal, trebuie sa o faci din pasiune, ca daca vrei sa te uiti la altii cum joaca fotbal, trebuie sa vezi un spectacol, tocmai de aceea Ronaldinho este unul dintre jucatorii mei preferati all-time, pentru ca, in ciuda neseriozitatii sale din afara terenului, cand juca fotbal nu avea cum sa nu iti puna zambetul pe buze. Revenind la VAR si meciurile de la Copa America, mi se pare ca acum este pusa o si mai mare presiune pe arbitrii, căci deciziile tot de un arbitru sunt luate, iar la fiecare faza litigioasa, toti jucatorii sar pe arbitru, fiecare avand ceva de reprosat. De asemenea, poate cea mai mare problema cu VAR-ul, una incontestabila, fie ca esti de partea acestui sistem, fie ca nu, este timpul irosit la fiecare verificare VAR. Pe langa fragmentarea jocului, despre care am spus si mai sus, aceste intreruperi forteaza arbitrul sa prelungeasca reprizele cu pana la 6-7 minute. Chiar si cu aceste prelungiri, este estimat ca din cele 90 de minute de joc pe care ar trebui sa le aiba un meci, sunt jucate, efectiv, doar 60-65 de minute, ceea ce ne aduce inapoi la argumentul precedent: lipsa spectacolului sau reducerea sa la o limita extrema.

Toate acestea fiind spuse, cred ca VAR-ul ar putea avea locul sau in viitorul fotbalului modern, dar cu siguranta nu in aceasta forma, asta daca vrem sa conservam frumusetea acestui sport pe care il iubim cu totii.

 

Adevaratul Fotbal  | Razvan Tomasescu

©2019 by Adevaratul Fotbal. All the images rights go to their owner

This site was designed with the
.com
website builder. Create your website today.
Start Now